"Nu inceta niciodata sa zambesti, nici chiar atunci cand esti trist, pentru ca nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau.”G. J. G. Marquez

6 aprilie 2010

Tu ...


            Tu … esti ca un pix care i-mi zgarie harta sufletului. Un suflet, caruia oricate urme i-ar ramane, ar persista in continuare. Stii sentimentul acela de profunzime, de calm, de nepasare?! Uite, in momentul de fata chiar e atat de profund, incat niciun alt sentiment, niciun afurisit de pix nu mi-l poate schimba. Te intrebi de ce ... Pur si simplu, muzica de pe fundal ma aproba, ma acompaniaza, e alaturi de mine mereu , e ... New York. 

            Cateodata as vrea sa  ma simt ca o parasuta -la propriu nu la figurat- fiindca ele calatoresc in continuare, fiindca ele nu sunt dependente de o singura persoana, fiindca ele sunt libere sa cunoasca lumea si persoanele ce le inconjoara. Multi se intreaba de ce in spatele “povestilor” mele, sta dragostea, sta sentimentul acela uneori cutremurator. De fapt, nu sta dragostea. In spatele tuturor povestilor mele sta un simplu sentiment de sinceritate, un simplu sentiment de prietenie care ne leaga, si care ne face sa fim de multe ori la fel, atat din punct de vedere comportamental cat si mental. Putem fi deseori asemanate cu o pereche de cizme, sau cu dintii de la un  piaptan.

            Tu, prietenul meu drag, poate ma asemeni cu o ciocolata dulce, sau de ce nu, una amaruie. Niciodata nu o sa astept ca parerea ta sa fie la fel ca si parerea altora. Imagineaza-ti cum ar fi ca toata lumea sa fie la fel, sau cum ar fi daca lumea ce te inconjoara sa fie asemenea unui ceas care intotdeauna este intr-o continua schimbare. Tind sa cred ca intodeauna ai avut nevoie de o persoana care sa fie alaturi de tine, care sa te sustina atat la bine cat si la greu, care sa iti spuna cand e bine si cand nu e, sa fie ca o umbrela pentru tine. Ai ramane surprins daca ti-as spune ca as vrea eu sa fiu umbrela care te sustine si care te apara de ploaie sau de ce nu, de soare?

            Stii … eu cateodata ma simt ca o geanta, plina de dinauntru, dar goala pe dinafara. Interiorul gentii e de fapt sufletul meu, care intotdeauna duce cate o povara, un suflet ingramadit de acte, chei, i-pod si sa nu uitam, agenda in care sunt scrise toate actele vietii.

Exteriorul, este unul rigid, ca de obicei. Nu cred ca te surprinde acest lucru. Catodata as vrea sa cred ca sunt o oglinda, astefel incat imaginea formata in mintea mea, sa fie adevarata, sa nu fie una falsa. Ce imagine? Te intereseaza, nu? E un mister pe care prea curand nu cred ca o sa il poti deslusii, nici macar daca ai fii telefonul meu care e in permanenta cu mine.

            Nu tot timpul ai momente de inspiratie atunci cand vrei sa compui ceva. De cele mai multe ori, omul se rezuma la a-si asterne sufletul pe hartie, la fel cu cum “lipideul” este ca un asternut patului. In cazul acesta, eu sunt lipideul, iar tu .... tu esti patul.  Nu uita, cartea ta inca nu e scrisa. Stiu ca te asemenei deseori cu o carte, te simti important precum o carte, dar tin sa te anunt ca nu e asa, te inseli amarnic. 

            Eu, eu tind sa cred ca sunt firava precum un ghiocel, care atarna pe inelul vietii. Un ghiocel care este fericit atunci cand vine primavara; este momentul in care el renaste, dar in acelasi timp, este momentul in care se face ca disparut. Vezi turta dulce? Te intrebi care turta dulce? Da, aceea, pe care tu tocmai ti-o imaginezi. Ai vrea sa fi dulce ca ea? Inainte sa iti dai un raspuns, gandeste-te ca dulcele e ca o nevoie, e ca un umeras, sau ba nu, e chiar ca un demon ... te atrage spre el, iar mai apoi, te lasa dintr-o data.

            Iti povesteam mai sus de New York ... cum ar fi daca peste noapte ai devenii o matura, sa poti cutreiera lumea in lung si in lat? Sa poti pleca pe fereastra, fara sa fi nevoit sa mai ceri voie – daca e cazul, intr-un cuvant, sa fii liber.

            Am ajuns la o singura concluzie. Tu, de fapt, esti o pudra, iar eu, o placa de intins parul. Tu, nu esti niciodata tu ; intotdeauna ai o masca, intodeauna vrei sa pari ceea ce nu pesti. Iar eu, intotdeauna tind spre perfectiune, sa fiu dreapta precum un stalo, ceea ce inseamana ca increderea in mine e mult superioara de cea in tine.

            In rest ... New York-ul ne asteapta.

Niciun comentariu: